CHEMAREA. În fiecare an în România are loc
Campionatul Național de Schi Alpin. Deoarece nu este o cursă FIS, este
importantă doar pentru clasamentele naționale. Era finalul lunii martie când
organizatorii au găsit o locație unde să se poată desfășura probele. Problema a
fost ca de obicei… lipsa zăpezii. La acel moment sezonul meu era încheiat. Nu
natural, ci după o căzătură destul de zdravănă la Campionatele Naționale ale
Marii Britanii desfășurate în Franța. Primesc un telefon de la clubul meu Corona
Brașov. Mă anunță că se țin ”naționalele”. Pot să mă duc? Mă uit la picior…mă
gândesc 5 secunde…hai că încerc, dar nu promit nimic dată fiind situația. Am
pus totul în mașină și m-am pus pe condus.
DRUMUL. După cum poate unii dintre voi știți,
dacă ai o gleznă umflată este ideal și recomandat să ții piciorul în sus, mai
ales o perioadă de timp după accident. Vă închipuiți sigur că acest lucru nu a
fost posibil în timpul condusului. Bineînțeles că glezna a început să mi se
umfle mai tare. Pe lângă asta am întâlnit și un “mic” accident pe drum spre
România. Accident care m-a ținut pe loc câteva ore bune. Se întâmplă, ce să-i
faci? În fine, după ce am reușit să pornesc din nou, s-a făcut prea târziu și
glezna se umflase mult prea mult. Am decis să mă opresc la Petroșani, destul de
aproape de Transalpina unde se desfășura competiția. Am ajuns în camera de
hotel și am încercat să mă încalț. Nici o șansă. Nu am intrat în panică. Hai să
dorm puțin, stau cu piciorul sus la noapte, mă trezesc la prima oră și mai încerc
încă o dată. Zis și făcut. Nici măcar o șansă. Era cât se putea de clar pentru
mine: probele din ziua respectivă erau compromise. Era luni. Luni era proba de
Slalom și marți Slalomul Uriaș. Am noroc însă de prieteni peste tot. L-am sunat
pe unul bun de la Deva (deci trebuia să mă duc înapoi) care a rezolvat să ajung
la un doctor cât de repede se poate. Odată ajuns la el, l-am implorat să facă
orice deoarece trebuie să pot concura a doua zi. Orice? Orice. Bine. A scos
acul, mi-a făcut o injecție și în mai puțin de 30 de minute glezna mea se făcuse
aproape normală. Din nou in mașină, am ajuns la Transalpina puțin după prânz.
Însă după tot acest drum, cu toate cele întâmplate altceva este amuzant. Am
auzit că unii dintre oameni prezenți nu au crezut povestea mea și au spus că nu am avut chef să
ajung, că am făcut nu știu ce pe nu știu unde. Drăguț. Bineînțeles, nu a venit
nimeni la mine să îmi spună asta în față. Dar asta este. Nici o problemă. Mereu
vor exista ”hateri”. :*.
CONCURSUL. Slalom Uriaș. Nu era proba mea (trebuie să specific aici pentru cei care
nu știu că probele pe care sunt specializat, anume Coborâre și Super-G nu se
desfășoara la noi în țara deoarece sunt prea periculoase și nu avem protecția
necesară). Dar eram încrezător. Favoritul era bineînțeles colegul Alexandru
Barbu. Probele “tehnice” sunt probele lui (în mare parte pentru ca îi este
frică și de umbra lui). Surprinzător însă după prima manșă conduceam ostilitățile.
Glezna mea nu era 100% sănătoasă, însă cu toate astea am simțit că am mers
bine. Trebuie să specific că Alexandru a făcut o greșală, care l-a costat
destul de mult. În a doua mansa am intrat cu piciorul intr-o groapa care mi-a
afectat tare glezna, iar ultimele 15 porți a fost doar o luptă cu durerea.
Cineva chiar mi-a spus că se vedea clar cum schiez foarte mult doar pe un picior.
În fine rezultatul final: câștigător Alexandru Barbu (cum era normal de
altfel), eu am luat locul 2, iar podiumul a fost completat de colegul și
prietenul de la Predeal, Claudiu Tudoran. Am fost mulțumit de rezultat și m-am
bucurat cu adevărat că am reușit să ajung la acest concurs.
STAȚIUNEA. Este pentru prima dată când ajung la Transalpina. Am auzit păreri împărțite
legate de această stațiune și sincer chiar nu știam la ce să mă aștept. Dar după
ce am văzut cu ochii mei, pot să vă spun cu certitudine că este un loc minunat
pentru a practica schiul și m-as întoarce oricând acolo. Pentru mai multe
informații click AICI. Am avut și plăcerea să îl cunosc pe directorul stațiunii,
pe domnul Marius Fodor și pe doamna
Ramona Fodor. Multumită lor am avut parte de Campionate Naționale anul acesta.
Vă mulțumesc pe această cale și mi-a făcut o mare plăcere să vă cunosc.
SUSȚINERE. Câteodată în timpul sezonului când
sunt departe de România, uit de susținerea pe care o am aici. Cu toate că poate nu îmi
dau seama, ea există. Mi-a fost adusă aminte într-un mod “brutal”, când o
“gașcă” de copii m-au recunoscut și literalmente m-au “atacat”. Sunt viitoarele
stele ale clubului CSS Petroșani și sper
să îi văd pe schiuri până pe cele mai înalte culmi. Potențial există cu siguranță.
Trebuie să spun că momentele cand eram cu ei pe pârtie și era ca o mică ”bătaie” care sa mă ia primul în
brațe, sunt unule dintre cele mai frumoase sentimente pe care le poți trăii.
Sentimentul care m-a cuprins în acel moment, mă împinge să mă trezesc în
fiecare dimineață, indiferent de oră sau de anotimp și să mă duc la
antrenament. Ei au impresia că eu le-am făcut o favoare că am stat puțin împreună
cu ei, când defapt este exact opusul. Le mulțumesc pentru ceea ce îmi oferă și
promit să fac tot ce îmi stă in putință să le fiu cel mai bun model. Sper că
pot să le arat o cale câtre un drum bun în viață și îmi doresc din inima ca
într-o bună zi oricare dintre ei să îmi depășească toate recordurile. Vă
multumesc. Voi îmi dați putere.
No comments:
Post a Comment